Propunere legislativă de reducere a impozitului pe mijloacele de transport

Deputatul PMP Ionuț Simionca, inițiator al proiectului de lege care prevede modificarea modului de calcul al impozitului pe mijloacele de transport, va lua în calcul toate propunerile legate de îmbunătățirea acestui proiect. „Actuala formă a proiectului de lege este acum în dezbatere publică și toate sugestiile sunt binevenite. Ulterior, acesta se va distribui la comisiile de specialitate din Senat”, a declarat Ionuţ Simionca.

Una dintre propunerile deja acceptate de inițiator se referă la o modificare a impozitului pentru mașinile care au o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cm³, unde coeficientul folosit în formula de calcul va fi de 0,03lei/cmc, ceea ce va conduce la reduceri semnificative și în această categorie. „Dorința mea și a colegilor care au semnat pentru promovarea acestui proiect de lege este de a veni în ajutorul cetățenilor și de a-i încuraja pe români să-și înmatriculeze mașinile în România. La comisii vom introduce această modificare în textul proiectului”, a subliniat deputatul de Bistrița-Năsăud.
Proiectul legislativ al parlamentarului PMP are ca obiectiv principal reducerea impozitului pentru mijloacele de transport care au o capacitate cilindrică mai mare de 2.000 cm³, demers prin care se urmărește creșterea masei plătitorilor de impozite la bugetele locale, creșterea siguranței pe drumurile publice și sprijinirea cetățenilor care au venituri reduse. „Din punctul de vedere al siguranței cetățenilor români, trebuie să ținem cont că majoritatea întreținerilor tehnice periodice ale acestor mașini înmatriculate în Bulgaria sunt fictive, fiind binecunoscute cazurile când unii cetățeni bulgari au înmatriculate, pe numele lor, sute de autovehicule. La ora actuală, mare parte din mașinile care au o capacitate cilindrică mai mare de 2.000 cm³ sunt înmatriculate în Bulgaria, iar acest fenomen aduce foarte multe dezavantaje bugetului țării și românilor. Multe dintre acestea nu sunt asigurate sau firmele de asigurări din țara vecină întârzie foarte mult ori nu plătesc deloc daunele provocate de asigurați, iar cei implicați în accidente se văd nevoiți să își repare singuri mașinile”, a spus Ionuț Simionca.
“Un agricultor care are nevoie să ajungă la ferma sa din vârful muntelui și care are nevoie pentru asta de o mașină cu un motor puternic, chiar dacă este mai veche, va ajunge să plătească, conform legii care este acum în vigoare, un impozit anual comparativ cu valoarea mașinii, ceea ce nu este întru totul normal”, a arătat deputatul PMP de Bistrița-Năsăud.